marți, 30 noiembrie 2010

Sistemul de impozite

De multe ori mă întreb de ce sunt firmele discriminate pozitiv de sistemul de impozitare. De ce o firmă plătește doar 16% impozit pe profit și în anumite cazuri TVA pe bunurile achiziționate, în timp ce eu ca angajat plătesc cam 45% din salariul complet ca impozit + încă 24% TVA dacă îmi folosesc salariul pentru consum.
De ce nu plătesc și angajații impozit pe profit 16% ca firmele.
Ideea ar fi următoarea - dacă aleg să-mi cheltui banii, oricum plătesc 24% TVA, iar dacă la sfârșit de an îmi mai rămân bani, pe aceia să plătesc impozit pe profit, ca orice firmă. Mi s-ar părea mult mai echitabil decât sistemul actual.
Un astfel de sistem s-ar putea implementa foarte ușor cu dezvoltarea metodelor electronice de plată. Dar nu aceasta este interesul statului din păcate, și în primul rând al politicienilor. Interesul lor, cel puțin în România, este de a împovăra cât mai puternic oamenii care muncesc, ca să împartă banii obținuți între ei și votacii lor (prin diverse forme - gen pensii de la stat, făină :P sau posturi călduțe pentru membrii de familie).
Daca toate plățile s-ar efectua electronic, o astfel de schimbare ar fi chiar banală, evaziunea ar fi aproape inexistentă, și nici motivația pentru evaziune n-ar fi așa de mare.
Care sunt șansele să vedem așa ceva implementat în România? 0 (zero) barat. Pentru că cei mai mari evazioniști sunt printre altele politicienii noștri.

miercuri, 13 octombrie 2010

Bună dimineața domnule Isărescu!

După ce de ani buni de zile blogerii propovăduiesc că fiscalitatea este excesivă și că acest lucru descurajează munca uite că s-a trezit și dl. Isărescu să se plângă de contribuțiile sociale de pe plaiurile mioritice. (sursa: mediafax.ro)

Nu trebuie să fii economist ca să-ți dai seama că modelul curent de pensii de la stat este falimentar. Din moment ce populația scade, pe o parte din cauza natalității scăzute, pe de altă parte din cauza episoadelor de emigrări masive din țară, este normal ca un sistem de redistribuire a sărăciei de acest tip să devină falimentar. Umila mea părere este următoarea: contribuțiile sociale trebuie limitate, adică nimeni să nu plătească mai mult de un anumit plafon pentru contribuții (de exemplu1 1000 de lei). Pensia de la stat trebuie și ea limitată la suma de 600 de lei de exemplu (adică minimul pe economie). Cine vrea mai mult, să pună deoparte, să cotizeze la un fond privat etc. Soluții există destule. Poate astfel și tineretul ar putea fi motivat să rămână solidari cu părinții lor, să-i ajute la bătrânețe, așa cum era pe vremuri.

Sunt adeptul unui stat minimal, care să joace doar rolul de arbitru în economie, dar care să nu încerce să "stimuleze" economia prin diverse metode. Nu înțeleg de ce în unele orașe (de ex. București) se acordă subvenții enorme de încălzire pentru iarnă. De ce eu cetățean din Brașov trebuie să plătesc ca "amărâtul" (care poate nici nu-i așa de amărât) din București, Iași sau Cluj să beneficieze de căldură mai ieftină. Fiecare să plătească exact cât consumă, fără nici-o subvenție. Acum o să-mi aud că ce să facă săracii bătrâni cu o pensie de 3-400 de lei pe lună. Săracii aceia de bătrâni probabil au copii care să-i ajute, sau dacă stă la bloc într-un oraș mare, nu-i oprește nimeni să vândă apartamentul și să se mute la țară, sa cultive ceva cartof și alte legume, să țină un porc și zece găini, pentru a-și satisface nevoile imediate. Pun pariu că o astfel de mutare le-ar asigura destui bani în plus ca să nu mai aibă grija zilei de mâine.
Dacă mă uit la bunicii mei, cât lucrează la vârsta lor (81 respectiv 84 de ani), în ciuda tuturor problemelor de sănătate, ajung la concluzia că cei care se plâng sunt doar leneși. Au devenit răsfățați de societate și acum dacă le e un pic mai greu, le e pur și simplu lene să facă ceva împotriva acestei stări. Preferă să meargă să protesteze în față la ceva clădire a unei autorități pentru ca cineva să le asigure traiul. Bunicii mei n-au timp de așa ceva. Și ei au o pensie mică, dar n-au timp să protesteze. În loc să se plângă scot cartofii semănați primăvara, cresc porci și găini și se încălzesc cu lemne într-o sobă. Nu sunt bogați dar nici n-o să moară de foame, iar dacă au nevoie de ajutor, o primesc de la mine și de la părinții mei. În schimb nici nu ies pe stradă să protesteze, ei muncesc de la răsărit până la apus.

luni, 10 mai 2010

Numărul șomerilor în scădere

Știrea cea mare a zilei este că numărul șomerilor din aprilie a scăzut față de martie. Întrebarea cheie este dacă nu cumva doar numărul celor care primesc indemnizație de somaj a scăzut. Parcă sectorul privat a început disponibilizările la începutul anului trecut, deci e foarte probabil că această scădere a numărului de șomeri se datorează pur și simplu faptului că cei care sunt șomeri de la începutul anului trecut nu mai primsc indemnizație. Era mai interesant de aflat dacă a crescut numărul angajaților față de luna anterioară, ceea ce în România ar fi un indicator mai exact decât rata șomajului.

joi, 6 mai 2010

Quo vadis Romania?

După aproximativ un an și ceva a revenit la noi cămătarul principal pentru tările aflate în curs de dezvoltare, FMI, să ne ceară socoteală ce am făcut cu banii pe care ne-au dat, respectiv cum intenţionăm să-i dăm înapoi acest împrumut care cică nu ne va costa "nici un leuț". Oricine și-a luat credit vreodată de la o bancă știe că acestea își vor banii înapoi la un moment dat, cu tot cu dobânda aferentă. Aparent guvernanții noștri încă n-au auzit de acest lucru.

Îmi amintesc de prima carte pe care am citit-o vreodată legat de teme economice, The Art Of Money Getting, scrisă de către P.T. Barnum primul milionar din show-business, care a fost de mai multe ori și sărac și bogat în viața lui. Cartea este o culegere de sfaturi practice, care sunt valabile chiar și după 130 de ani de la publicare. Capitolul trei al acestei cărți este intitulat "Avoid debt" și ne povestește despre cum ne transformă datoriile în niște sclavi. A te împrumuta în continuu pentru consumul propriu te va ține în sărăcie toată viața. Aparent guvernanții în ciuda a zecilor de diplome de doctor nu citesc astfel de cărți, probabil sunt prea ocupați cu numărarea banilor pe care si i-au însușit din banii contribuabililor. Dar ceea ce este valabil pentru persoane fizice, este valabil și pentru state. Dacă te împrumuți fără responsabilitate și mai ales pentru a-ți cumpăra haine noi (sau să plătești pensii, salarii, să dai contracte pentru plantat flori la prieteni etc.), la un moment dat vei fi sclavul creditorilor tăi, care nu ți-au dat banii din bunătatea inimii lor, ci pentru că tu plătești dobândă pe banii respectivi. Și astfel datoriile rostogolite vor deveni din ceea ce mai mari, până la punctul în care veniturile nu-ți mai ajung nici măcar să plătești dobânda.

Delegația FMI a venit pentru că vede, că guvernanții n-au făcut nimic pentru a putea plăti înapoi banii împrumutați. Ca să putem da banii înapoi trebuie luate una din cele două variante:
a) Scăzut cheltuielile - acest lucru se poate realiza prin reducerea aparatului birocratic, o hierarhizare pe baza performanțelor a bugetarilor și eliminarea celor neperformanți din sistem sau reducerea salariilor lor, oprirea furtului din bunul comun prin licitații aranjate etc. - din păcate aceste măsuri sunt nepopulare în rândul clientelei politice și al sindicatelor puternice care mai există în instituțiile statului, astfel rămâne varianta
b) Creșterea veniturilor - care teoretic se poate realiza prin mărirea bazei de impozitare (prin reducerea evaziunii - greu de făcut deoarece mulți evazioniști stă pe fotoliile din parlament), sau mărirea taxelor și impozitelor. Mărirea taxelor și impozitelor aproape niciodată nu aduce o creștere semnificativă a veniturilor, iar aceasta poate fi explicată prin Curba lui Laffer. Nu voi încerca să vă plictisesc cu concepte economice de genul - Elasticitatea Venitului Impozabil - important este însă noțiunea că există un punct optim până la care pot fi ridicate taxele, în care colectarea este maximă, dar în orice direcție ai încerca să modifici aceste taxe, nu poți ajunge decât la scăderi ale veniturilor bugetare.
Acest punct optim nu este unul fix pentru toată lumea, există diferențe culturale și empiric pare că în România nivelul optim de colectare e în jurul a 33% din PIB. N-a crescut niciodată peste acest nivel, nici când aveam impozitare progresivă, și nici cu cota unică de 16%.

Și totuși varianta cea mai probabilă vehiculată în presă este creșterea în tandem a TVA și cotei unice. Astfel în loc să se restructureze un sistem de câteva sute de mii de angajați ai administrației publice, prin informatizare sistemului (cu firme competente - prietenii știu de ce), prin simplificarea sistemului fiscal (de ce nu putem avea 5-6 taxe importante în loc de 400), vom fi loviți toți de către guvernul nostru iubit. Ce-i drept TVA teoretic este o taxă destul de corectă, îl afectează la fel și pe cel bogat și pe cel sărac, dar practic tot cei săraci o să fie cel mai puternic loviți. Cineva care are nevoie de un Q7 (e la modă să vorbești despre Q7 în zilele astea), își permite să-l cumpere din Germania cu TVA 19% fără nici-o problemă, dar săracii care au un salariu de 600 de lei pe lună va trebui să plătească mai mult chiar și pentru pâinea de toate zilele.
La fel o să fie lovit și sectorul IMM-urilor. Degeaba poți recupera TVA pentru materii prime, dacă trebuie să aștepți cu lunile după ea, și le va scade și marja de profit, deoarece valoarea lor adăugată va fi taxat cu mai mult.
Și dacă toate acestea nu sunt de ajuns, mai vine deasupra și o cotă unică mai mare, procentul nu-l speculez acum, dar care va lovi în felul următor: angajatul o să primească și mai puțini bani pe care va putea să-i cheltuie (nu-i de ajuns că oricum va putea cumpăra mai puțin din cauza a TVA crescut), dar și angajatorul o să plătească impozit mai mare pe eventualul profit pe care îl face.
Toate acestea la un loc, sunt convins că o să crească evaziunea, o să falimenteze multe din firmele care abia se țin pe linia de plutire și într-un final e posibil să ajungem în situația Greciei. Cu tot cu mișcări de stradă etc.

Deja sunt foarte convins că guvernanții vor alege aceste "soluții", deoarece nu sunt capabili sa gândească pe termen lung.
Eu de partea mea aș lua următoarele măsuri:
a) O migrare agresivă către un sistem de pensii, după modelul din Chile, astfel încât tinerii de azi să mai apuce să aibă pensie.
b) Eficientizare a birocrației, taxe mai puține la număr, dar bine gândite.
c) Încurajarea celor care fac evaziune să iasă la suprafață (de genul - cei care plătesc angajații la negru să primească amnestie pentru trecut și să plătească doar 50% în primul an).
d) Stoparea licitațiilor frauduloase și a contractelor păguboase pentru stat. Pentru această măsură ar trebui să fie interzis ca o firmă în care are interes o rudă până la gradul trei al vrunui demnitar să participe la licitații. Acesta corelat cu licitații transparente pentru toată lumea.
e) Stoparea subvențiilor pentru pământurile lăsate la pârloagă și instituirea unei taxe pe imobile de cel puțin 0.5% din valoarea de piață dacă imobilul nu este folosit în scopul de a produce ceva - asta corelat cu acordarea subvențiilor europene către cei care își lucrează pământurile sau iau în arendă pământurile altora.
f) Reducerea povarei pe salarii suportate de angajatori și angajați, astfel încât să fie motivat antreprenoriatul și ajutate IMMurile. Astfel cu timpul s-ar reduce numărul șomerilor iar cei care muncesc vor putea să aibă venituri mai mari și astfel s-ar putea crea bazele unei creșteri sănătoase.

Vă rog să veniți și cu alte idei dacă aveți, acestea sunt doar idei de bază, dar prin care doresc să arăt că oricine care încearcă să gândească pe termen lung ar lua alte decizi decât guvernul nostru.
De ce nu se vor implementa niciodată astfel de măsuri? Unele nu sunt populare, altele n-ar fi agreate de sindicate (Cum ar fi să avem doar 20% din funcționarii pe care îi avem - dar fără cozi și fără alergat pentru patroni? Nasol nu?)

Pe de altă parte, mai ales cu "măsurile anticriză" preconizate, încep să ajung la concluzia că Grecia e mic copil pe lângă noi, și dacă nu se pornește vro nouă bulă în zonă o să ajungem mult mai rău ca ei. Și nici exemplul Japoniei nu mă încurajează, cu datoriile ei publice de 200% din PIB și totuși stagnare de 20 de ani.

Să trăim bine! Nu-i asa?

Later Edit:
Aparent noua variantă este scăderea pensiilor, salariilor bugetarilor etc. Măsuri nepopulare.. dar un pas înainte față de creșterea taxelor, dar dacă stai pe marginea prăpastiei un pas înainte nu e neapărat recomandat... Întrebarea e ce vor genera acestea? Mișcări de stradă? Greve? Sau poate nimic?

Apropos am găsit o carte interesantă pe forumul lui Flavian: Aventurile lui Jonathan Gullible

marți, 20 aprilie 2010

Despre viteza de circulație a banilor

Citeam un articol pe blogul lui Horea despre mentalitatea românilor şi despre faptul cum nu vor să înţeleagă oamenii că din când în când pierderile fac parte din joc, şi o mică pierdere acum poate însemna un câştig mai târziu.
Cum se poate asta? Păi are legătură cu viteza de circulaţie a banilor, ar zice economiştii dintre voi. În acest punct mă opresc să menţionez că nu sunt economist, cunosc câteva noţiuni despre teoria economică, dar cunoştintele mele nu pot fi considerate nicicum 100% complete sau corecte.
Nu voi încerca să explic prin teorii economice conceptul, mai degrabă voi încerca să exemplific practic de ce este această noţiune una foarte importantă.
La cursurile de Managementul Proiectelor ne zicea dl. prof. Vasilescu că 100 de lei azi nu este egal cu 100 de lei mâine, şi ceea ce zicea este cât se poate de adevărat, iar adevărul îi dă inflaţia, care erodează valoarea banilor.
Astfel dacă am 100 de lei azi, pe care îi ţin "sub saltea" (poate să fie şi euro, efectul e tot acela, doar că poate pierd mai puţin în termeni nominali, sau mai mult), peste un an voi putea cumpăra mai puţine bunuri cu ei decât pot azi. În schimb dacă îi investesc în ceva care are un randament măcar egal cu inflaţia, atunci voi putea cumpăra exact atâta cât pot şi azi. Explicaţia e foarte simplistă, în mod evident că unele bunuri se pot scumpi mai mult decât altele dar în medie e valabilă.
În mod evident, dacă reuşesc să investesc mai bine, voi avea bani mai mulţi şi voi putea cumpăra mai multe bunuri.
Dacă încerc să pun în cifre - dacă de exemplu avem o inflaţie de 10% (pentru simplitatea calculelor) şi o dobândă a depozitelor de tot 10% asta înseamnă că dacă ţin 100 de lei în bancă un an de zile, voi avea 110 lei, iar cu aceşti 110 lei voi putea cumpăra fix cât pot cumpără acum cu cei 100.
Dacă în schimb investesc în ceva profitabil care îmi aduce 20%, atunci voi avea 120 de lei, și voi putea să cumpar mai multe.

Bine, bine, veți zice, dar unde intră aici viteza de circulație a banilor?
Păi e simplu și asta. Ce prefer? Să am o investiție care îmi aduce 24% după un an, sau o investiție care îmi aduce 2% după o luna?
Dacă te gândești simplist, ai zice că nu-i relevant, 24% pe an sau 2% pe lună e același lucru, dar dacă ai auzit de dobânda cumulată, atunci o să zici că preferi varianta cu 2%.
De ce? Deoarece o rentabilitate de 2% pe lună, este de fapt una de (1.02)^12 pe an, ceea ce înseamnă aproape 27%, iar pe termen lung diferențele devin și mai evidente. După 10 ani, varianta cu 2% pe lună ajunge să faca din 100 de lei 1076, iar varianta cu 24% doar 860.
Aceasta este puterea vitezei de circulație a banilor.

Având aceste noțiuni, ce ați prefera? Investiția să aibă o marjă de câștig de 80% (adaos comercial sau ce vreți voi), din care poți sa vinzi 2-3 pe an, sau o marjă de câștig de 10%, dar să vinzi 50-60 pe an?
Sau altfel pus 2-3 case construite cu 60000 de eur, vandute cu 108000 sau 50-60 de case construite la același preț dar vândute cu 66000?

Revenind la articolul lui Horea aceasta e problema cu mentalitatea românilor, că nu știu să estimeze importanța vitezei de circulație a banilor. Dacă ești dezvoltator și ai făcut 10 apartamente cu 60000, dar le ții 2 ani de zile ca sa primești măcar 66000 (în contextul actual), oare nu-i mai bine să le vinzi cu 45000, incasand 450000 de eur, dat fiind și scăderea prețului de construcție, probabil faci alte 10 cu 300000, pe care le vinzi cu 450000 și ai încasat deja banii cât te-au costat acele apartamente de 60000, sau dacă ai noroc, cele făcute cu 30000 le vinzi cu 66000 în 2 ani, și faci 330000 profit pe ele, care lejer îți acoperă pierderea de 150000 de acum.

Același mod de gândire ar trebui să aiba și persoanele fizice care au de gând să-și vândă apartamente, case sau terenuri. Dacă tu trebuie sa scazi din preț, și ceilalți trebuie, deci practic dacă îți iei altă casă, și acela va fi mai ieftin, per total nu pierzi atât de mult, decât dacă ai ține banii blocați într-un imobil cu speranța că prețul acestuia va crește.

Probabil că vor mai creste la un moment dat prețurile, probabil că și valorile maxime din 2007 sau 2008 vor fi întrecute, dar întrebati-vă, dacă casa se va scumpi de la 50000 la 150000, cât o să ajunga celelalte prețuri, ce vei mai putea cumpăra cu acei 150000? Vei putea cumpăra la fel de multe ca in momentul acesta cu 50000? În acești ani în care aștepți ca să ajungă prețul înapoi la 150000 puteai să faci altceva cu 50000, astfel încât să ai mai mult decât 150000 până atunci? Acestea sunt întrebările pe care ar trebui să-și pună fiecare, indiferent dacă vrea să cumpere sau să vândă ceva.

miercuri, 14 aprilie 2010

Patinoarul din Brașov

Am găsit azi un articol foarte interesant despre patinoarul din Braşov. Respectiv despre cât a costat acesta. Am rămas uimit! Mai ales pentru faptul că în Ungaria cică se fac trei patinoare din acei bani:
Articol aici

Pe scurt patinoarul nostru din Braşov a costat 12 milioane de eur - asta în plină criză, iar pe vremea când economia "duduia" (2006) un patinoar asemănător (+ încă un patinoar de aer liber) s-au construit în Miskolc, Ungaria cu 4 milioane de eur.

Deja sunt prea obosit să mă oftic unde merg banii mei pe care îi plătesc ca taxe... dar chiar aşa ne batem joc de banii noştri?

Asta îmi aminteşte de bancul cu kilometrul de autostradă:
Americanii fac un kilometru de autostradă cu 1 milion de eur, germanii îl fac cu 2 milioane iar românii cu 3. Cum se poate asta? Păi simplu un milion la tine, un milion la mine şi încă unul la americani ca să ne facă autostradă... Trist, dar adevărat!

marți, 30 martie 2010

Imobiliare

La un moment dat, dacă o să am timp și răbdare, voi scrie un pic mai larg despre acest subiect.
Între timp am găsit o postare interesantă pe un blog pe care-l urmăresc:
http://tavanulfals.wordpress.com/2010/03/29/vanzatorii-de-iluzii/

Vă recomand la toți să-l citiți și să luați aminte cele scrise acolo, poate nu sunteți de acord cu ideile descrise acolo dar aceasta nu le face mai false.

miercuri, 24 martie 2010

Rostul oamenilor

Cred că toţi ne-am pus întrebarea oare de ce a fost nevoie de oameni din punctul de vedere al evoluţiei. Oare natura chiar are nevoie de noi? Poate toată evoluţia omenirii s-a întâmplat din cauza unui scop bine definit? Dar care ar fi acel scop?
Din partea mea sunt ferm convins că omul există ca să readucă în ciclul natural atomii de carbon şi moleculele de carbohidraţi care s-au blocat de-a lungul milioanelor de ani în formă de cărbune şi ţiţei.

Pe ce îmi bazez aceasta presupunere? Nivelul concentraţiei de CO2 a fost de chiar şi 10 ori mai mare în erele preistorice, când creşteau cu precădere copaci de peste 100m şi iarbă de 2-3 metrii. Toate plantele acestea "se hrăneau" cu acest dioxid de carbon, iar cu moartea lor şi ajungerea lor în subsol în formă de cărbune şi ţiţei ele au fost "scoase" din ciclul naturii.

Aşa vine şi cealaltă întrebare firească, dacă rostul nostru este să aducem înapoi carbonul blocat sub pământ în ciclul naturii, oare "lupta împotriva încălzirii globale" (încălzire care în mod evident nu a fost cauzat de om), respectiv lupta împotriva emisiilor de CO2 nu este de fapt o luptă împotriva a rostului nostru în natură?

Da avem nevoie de aer respirabil în oraşe, şi de aceea cred că maşinile, motocicletele etc. electrice reprezintă viitorul transportului urban dar consider că aceasta nu este un motiv pentru a taxa aerul respirat, şi nici pentru a nu folosi în continuare combustibili fosili.

vineri, 5 martie 2010

Despre democrație - sau de ce sunt conducătorii noștri mediocrii

În primul rând am pornit acest blog, deoarece şi eu ca mulţi alţii simt nevoia de a da frâu liber micilor sau mai marilor "frustrări" din viaţă. Şi ţara în care trăim este perfectă pentru a avea cât mai multe "frustrări" posibile.

Încep acest blog cu un articol despre democraţie, ce este şi ce ar trebui să fie, după care încerc să-l pun în contextul struțo-cămilei din România, acest "model" în domeniu pentru toţi.
Ironia anumitor secvenţe sau pasaje este intenţionată şi trebuie înţeleasă ca atare.

Probabil mulţi ştim că democraţia nu este o invenţie chiar nouă, o variantă a acesteia a fost forma de guvernare a Atenei prin 508 IEN, dar variante primitive se regăseau chiar şi la sumerieni.
De obicei se defineşte democraţia ca fiind caracterizată de conducerea de către cei majoritari.
Nu vreau să intru în foarte multe detalii legate de concepte gen tirania majorităţii, important este că într-o democraţie modernă în principiu hotărește majoritatea, ţinând cont şi de nevoile celorlalţi (din păcate se face din ce în ce mai mult abatere de la acest principiu), aceasta fiind de fapt diferenţa mare între o republică modernă democratică şi o democraţie antică în care majoritatea poate să decidă orice chiar şi în defavoarea tuturor celorlalţi.

Democraţia poate avea diverse forme, dar în principiu formele importante sunt democraţia reprezentativă şi directă. Cea directă e destul de rară, Elveţia fiind singura ţara unde orice lege necesită votul populaţiei.

Astfel cea mai răspândită variantă este cea reprezentativă, respectiv cea în care noi "poporul" ne ducem şi ne "alegem" conducători. În principiu sună bine, doar că are o mare problemă.
După părerea mea:
Democraţie = mediocraţie
Asta se poate demonstra cu ajutorul distribuţiei normale. Majoritatea nu sunt nici foarte destepţi nici foarte proşti, nici foarte compententi în a face ceva, nici complet incompetenţi, sunt mediocrii. Astfel şi oamenii pe care o să-i aleagă o să fie cum sunt ei - mediocrii la rândul lor.

Acest lucru teoretic se poate compensa, dacă aceşti conducători şi-ar alege consilieri care să aibă competenţe foarte bune în domeniul lor. Astfel se poate transforma un dezavantaj într-un avantaj. Din păcate majoritatea se cred ei destul de competenţi în foarte multe teme, astfel nici nu încearcă să-şi caute consilieri compententi.

Cazul României este unul aparte, noi n-avem democraţie, doar iluzia unei democraţii reprezentative, dar de-facto aceasta este o formă de oligarhie, în care nişte grupuri de interese încearcă să stoarcă tot ce pot din rest.
Votanţii din ţara noastră ar trebui să înţeleagă, că nu este important să alegi oameni care par "competenţi" sau care au gura mare, sau oameni care ne promit autostrăzi până la Lună şi înapoi. Trebuie oameni, care să ştie să-şi aleagă oamenii cu care să lucreze (şi nu să "lucreze").
Trebuie aleşi parlamentari, primari etc. nu pe baza a ce promit, ci pe baza oamenilor pe care au în jurul lor. Cum să votezi politicieni care se înconjoară cu maneliști, mafioţi şi alte "grupuri de interese"?
Înlocuirea clasei politice din păcate nu se poate realiza uşor, iar metodele cel mai des vehiculate pe diverse bloguri şi forumuri (respectiv absenteismul şi votul blam) nu sunt eficiente, deoarece aceste metode transformă o minoritate extremă într-o "majoritate". Deoarece dacă ai 5% din populaţie care sunt naţionalişti de extremă dreapta, dar care toţi se duc să voteze, şi dacă doar 20% din populaţia totală îşi exprimă votul atunci acei 5% se vor reprezenta prin 25%.
Din păcate nu văd soluţii cum s-ar putea înlocui "politicienii" de azi cu nişte politicieni adevăraţi, care în primul rând să reprezinte votanţii şi nu pe ei înşişi, politicieni care să nu promită ci să facă, politicieni care să nu "ştie" tot ci care să aibă oameni capabili în jurul lor care să ştie în locul lor... dar asta în ţărişoara noastră mică nu ştiu dacă se mai poate...