După ce de ani buni de zile blogerii propovăduiesc că fiscalitatea este excesivă și că acest lucru descurajează munca uite că s-a trezit și dl. Isărescu să se plângă de contribuțiile sociale de pe plaiurile mioritice. (sursa: mediafax.ro)
Nu trebuie să fii economist ca să-ți dai seama că modelul curent de pensii de la stat este falimentar. Din moment ce populația scade, pe o parte din cauza natalității scăzute, pe de altă parte din cauza episoadelor de emigrări masive din țară, este normal ca un sistem de redistribuire a sărăciei de acest tip să devină falimentar. Umila mea părere este următoarea: contribuțiile sociale trebuie limitate, adică nimeni să nu plătească mai mult de un anumit plafon pentru contribuții (de exemplu1 1000 de lei). Pensia de la stat trebuie și ea limitată la suma de 600 de lei de exemplu (adică minimul pe economie). Cine vrea mai mult, să pună deoparte, să cotizeze la un fond privat etc. Soluții există destule. Poate astfel și tineretul ar putea fi motivat să rămână solidari cu părinții lor, să-i ajute la bătrânețe, așa cum era pe vremuri.
Sunt adeptul unui stat minimal, care să joace doar rolul de arbitru în economie, dar care să nu încerce să "stimuleze" economia prin diverse metode. Nu înțeleg de ce în unele orașe (de ex. București) se acordă subvenții enorme de încălzire pentru iarnă. De ce eu cetățean din Brașov trebuie să plătesc ca "amărâtul" (care poate nici nu-i așa de amărât) din București, Iași sau Cluj să beneficieze de căldură mai ieftină. Fiecare să plătească exact cât consumă, fără nici-o subvenție. Acum o să-mi aud că ce să facă săracii bătrâni cu o pensie de 3-400 de lei pe lună. Săracii aceia de bătrâni probabil au copii care să-i ajute, sau dacă stă la bloc într-un oraș mare, nu-i oprește nimeni să vândă apartamentul și să se mute la țară, sa cultive ceva cartof și alte legume, să țină un porc și zece găini, pentru a-și satisface nevoile imediate. Pun pariu că o astfel de mutare le-ar asigura destui bani în plus ca să nu mai aibă grija zilei de mâine.
Dacă mă uit la bunicii mei, cât lucrează la vârsta lor (81 respectiv 84 de ani), în ciuda tuturor problemelor de sănătate, ajung la concluzia că cei care se plâng sunt doar leneși. Au devenit răsfățați de societate și acum dacă le e un pic mai greu, le e pur și simplu lene să facă ceva împotriva acestei stări. Preferă să meargă să protesteze în față la ceva clădire a unei autorități pentru ca cineva să le asigure traiul. Bunicii mei n-au timp de așa ceva. Și ei au o pensie mică, dar n-au timp să protesteze. În loc să se plângă scot cartofii semănați primăvara, cresc porci și găini și se încălzesc cu lemne într-o sobă. Nu sunt bogați dar nici n-o să moară de foame, iar dacă au nevoie de ajutor, o primesc de la mine și de la părinții mei. În schimb nici nu ies pe stradă să protesteze, ei muncesc de la răsărit până la apus.
